VOS

- Vlaicu Golcea

Mă gândesc că dincolo de raportarea care merge către finanțatori, această “obligație” (amendată în caz contrar cu ne-primirea finanțării :) de a face proiecte interdisciplinare ar putea avea pentru personalul artistic (o iau în ordinea cronologică a actului artistic - de la creație până la recepție) un efect educativ benefic: acceptarea zonelor de confluență ca pe niște teritorii fertile artistic și totodată încurajarea decopertării de proriul ego și narcisism - condiții ambivalente ale actului  “creației” și “ocrotite” din păcate de un status quo care pare să iconicizeze imaginea unei “Persone” stereotip-artistice profund tulburată dar vizitată de geniu…

Celor care recepționează aceste producții artistice colaborative ar trebui (cel puțin în teorie) să li se deschidă papila spre o imersare într-o expresie și o problematică ce depășește obsesiile personale ale unui individ “creativ”, imersare mult mai adecvată timpurilor în care trăim. În același timp mi se pare o recuperare benefică a felului în care arta a apărut, probabil, ca o nevoie socială - și anume: ea a fost din start SINCRETICĂ

Am răspuns invitației Oanei cu interes artistic real și cu o curiozitate genuină, cred eu. Dincolo de frisonul și de emoția de a cunoaște o artistă cu care nu am mai colaborat până acum și inerent - ieșirea din automatismele unui algoritm de lucru colaborativ - am fost atras deopotrivă și de alte câteva aspecte care mi-au oferit ocazia de a funcționa într-o nouă paradigmă. de exemplu, mi s-a părut interesant să particip la o punere în act a problematicii somnului având ca principal mobil CORPORALITATEA. Cred că se pot spune multe lucruri despre treimea nocturnă a vieții noastre, dar CORPUL este probabil cel mai putin conștientizat în timpul real al somnului. De aceea, “concretețea” unor acțiuni corporale într-un spațiu fizic realist și ne-fictionalizat cu mijloacele artelor scenice la “modă” - mi se pare extrem de ofertantă în invitația făcută publicului - dar și mai mult - fiecărei identități din public - de a-și crea propria versiune de coexistență în acel spațiu - cu o plajă largă de opțiuni - de la imersivitatea “absolut” “democratică” în proximitatea Oanei  - făcând astfel ca granițele dintre performeră și public să fie foarte volatile și interșanjabile - până la o poziționare mai “detașată” și observațională  - asta în funcție de personalitatea socială a oamenilor din public.

Propun sonor o arhitectură de tip QUAD - cu 4 surse de surround care, în sala de la Malmaison (deținătoarea unei acustici cel puțin inedite pentru un spațiu performativ) facilitează o experiență imersivă, 3D (asta dacă decizi că stai în centru…). Ar fi de-a dreptul ridicol și prețios să spun că AȘA SUNĂ somnul la mine :) Ce am urmărit în primul rând este o aliniere conversațională a sensibilităților Oanei și ale mele și apoi o propunere de dramaturgie de timp aural-texturală care să vorbească direct NU INTELECTULUI ci automatismelor psiho-cognitive, subconștientului și memoriei afective responsivă la sunet

Este definitiv benignă determinarea /SAC de a oferi și ALTCEVA publicului bucureștean. Scleroza Instituțiilor de Cultură finanțate din bani publici, managerizate pe măsură și efectul pe care îl au în percepția a ceea ce ar putea fi numit pe nedrept “artă contemporană” - fie ea dramatică, non-dramatică sau performativă - are nevoie de un vaccin nou. 

Evident, nu știm care vor fi în ani efectele secundare dar măcar putem trăi mai sănătoși și mai alerți în prezent.